Autorităţile din Cahul se pregătesc pentru inundaţii
Consiliul raional din Cahul a alocat 500.000 de lei pentru lucrările de reparaţie a digului de protecţie din localitatea Văleni. Pentru aceasta, s-a renunţat la efectuarea lucrărilor de reparaţie a faţadei clădirii Consiliului raional, notează ziuadeazi.md.

Decizia de a aloca banii pentru reparația digului a fost luată în urma adresării primarului localității, Silvia Ştirbeţ, în cadrul şedinţei Consiliului raional din 16 februarie.
„Satul Văleni în fiecare primăvară se confruntă cu inundaţii. În aceasta primăvară, datorită precipitaţiilor abundente cu care ne confruntăm şi a debitului care va fi vădit mărit pe Prut și pe Dunăre, cu greu vom face faţă inundaţiilor. Dacă nu vom lua măsurile necesare pentru redresarea situaţiei, vorbim de digul de protecţie din partea de sud a localităţii care are o breşă de circa 50 m, în pericol de inundaţie sunt circa 500 de case, grădiniţa, şcoala şi primăria din sat”, a declarat Silvia Ştirbeţ.
Totodată, ea a mai declarat că pentru soluţionarea problemei cu breşa din digul de protecţie s-a adresat la Agenţia Apele Moldovei dar a primit refuz.
Reamintim că anul trecut, în urma precipitaţiilor abundente, în raionul Cahul, mai multe localităţi din lunca Prutului, printre care şi Văleni, au avut de suferit de pe urma inundaţiilor, care au cauzat imense pagube materiale.


