Ţărnă: "Am apreciat mai înalt piesele autorilor moldoveni"
Membrul juriului concursului naţional „Eurovision 2013”, Nicu Ţărnă, respinge informaţia privind falsificarea rezultatelor votării. De asemenea, Ţărnă neagă acuzaţiile potrivit cărora, nota mică dată interpretului Boris Coval ar avea legătură cu viziunile lui naţionaliste.

„Nu poate fi vorba despre naţionalitate. Nimic personal. Pur şi simplu, consider că piesa lui Coval nu trebuie să plece la Malmo şi merită anume acele note, pe care le-a primit. Miroase a plagiat. Chiar dacă o apreciam cu 12 puncte, rezultatele concursului ar fi rămas aceleaşi. Între el şi interpretul de pe locul doi este o diferenţă de 15 puncte”, a menţionat Ţărnă.
Totodată, Nicu Ţărnă a recunoscut că a favorizat, în special, piesele autorilor moldoveni. „Recunosc, piesele compozitorilor moldoveni le-am apreciat mai înalt, deoarece, în opinia mea subiectivă, piesa din concurs trebuie să aparţină unui autor local. Asta chiar dacă la concurs doar circa 20% din piese au aparţinut autorilor moldoveni”, a menţionat Ţărnă.
Sîmbătă, 16 martie, s-a decis cine va fi reprezentantul Moldovei pentru concursul „Eurovision 2013”, care se va desfăşura la Malmo, Suedia. Potrivit televotingului, învingător a ieşit Boris Coval, care a devansat-o pe Aliona Moon cu două puncte, însă juriul a desemnat-o învingătoare pe Aliona Moon, în timp ce Coval a ocupat doar locul trei. Nicu Ţărnă l-a apreciat pe Boris Coval cu cea mai mică notă – 5 puncte. Internauţii consideră că acest lucru s-a produs din cauza că Boris este vorbitor de limbă rusă. Preşedintele Comisiei parlamentare "Comisia cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media", Chiril Lucinschi, consideră că această problemă trebuie examinată la următoarea şedinţă a comisiei, deoarece „toţi au votat pentru Boris Coval, însă a cîştigat Aliona Moon”.


