Nicu Țărnă, despre DoReDoS: Nu cred să fie atât de tâmpiți acum
Interpretul Nicu Țărnă, care a făcut parte din juriul concursului național „Eurovision” și-a acordat cel mai mare punctaj trupei „DoReDos”, a declarat că a văzut post-factum poza în care cei trei membri fluturau drapelul Transnistriei după un alt concurs și nu crede că aceștia vor repeta gestul în Portugalia.

Nicu Țărnă și-a motivat votul de la selecția națională a „Eurovision” astăzi, în cadrul emisiunii „Familia Diminescu” de la Radio Chișinău, spunând că a optat pentru „DoReDos”, pentru că aceasta a avut în seara respectivă cea mai bună prestație muzicală, scrie Ziarul Național.
„Tot timpul o să se găsească din cei care o să spună că nu merge ceva bine, că e prea frumos tricolorul de data asta, că data viitoare o să fie prea închis și așa mai departe. Poza aia care am văzut-o post-factum, cu steagul Transnistriei... Eu nu cred că ei sunt atât de tâmpiți ca de data aceasta să vină în Portugalia și să... Eu am colegi din Transnistria care au acasă steagul Transnistriei, dar aceasta nu înseamnă că ei susțin acest regim sau ceva de genul acesta. Băieții din „DoReDos” au fost cei mai buni din seara respectivă și anume din seara respectivă. Apropo, eu i-am văzut cântând în România și era deja altceva, sincer să fiu”, a afirmat cântărețul.
Menționăm că decizia juriului de la Chișinău de a desemna drept învingătoare a consursului național „Eurovision” formația „DoReDos”, ai cărei membri sunt originari din Transnistria, a stârnit nemulțumiri în societate, deoarece membrii trupei au pozat anul trecut la concursul „Novaya volna” din Rusia cu drapelul nerecunoscutei regiuni transnistrene. La acel concurs, „DoReDos” a fost susținută de președintele Igor Dodon, iar la „Eurovision” - de interpretul rus Filip Kirkorov.


