Anchetatorii ruşi vor efectua percheziții în băncile transnistrene, în dosarul deturnării de fonduri
Anchetatorii ruşi care investighează deturnarea a 160 de milioane de ruble (5,5 milioane de dolari) din ajutorul umanitar acordat regiunii transnistrene vor efectua percheziţii la unele bănci din Transnistria, informează cotidianul rus Kommersant.

Tribunalul Basmani din Moscova a emis deja un mandat de percheziţie, care se va desfăşura la Banca Centrală transnistreană şi la Biznesinvestbank, care a funcţionat anterior cu numele Gazprombank, potrivit RIA Novosti.
Anchetatorii ruşi vor de asemenea să o interogheze pe fosta directoare a Băncii Centrale transnistrene Oksana Ionova, care a fost reţinută recent la Tiraspol.
Anchetatorii ruşi suspectează că Oleg Smirnov şi asociatul său, fostul director adjunct al Băncii Centrale transnistrene Oleg Briziţki, au deturnat 5,5 milioane de dolari în perioada 2008-2009, din ajutorul umanitar acordat de Rusia pentru pensionarii din regiune.
Un dosar penal a fost deschis în Rusia împotriva lui Smirnov şi a asociatului său, la sfîrşitul lui octombrie 2011.
Liderul transnistrean Evgheni Şevciuk a declarat deja că va acorda asistență anchetatorilor ruși și că Tiraspolul este pregătit să ia în considerare extrădarea în Rusia a lui Oleg Smirnov, fiul fostului lider transnistrean Igor Smirnov, pentru a fi interogat privind posibila sa implicare în acest caz.


