Testarea armei cu laser a robotului spațial cu succes
Potrivit agenției ”Reuters”, robotul spațial Curiosity a testat cu succes laserul destinat vaporizării rocilor în scopul studierii compoziției lor chimice și structurale. Această informație a fost dată publicității cu referire la o declarație oficială a agenției spațiale americane NASA.

În cadrul testelor, instalația cu laser a vaporizat fragmentele de piatră care se aflau la o distanță de doar trei metri de la locul de aterizare a robotului. Senzorii instalați pe aparat, potrivit așteptărilor experților, au înregistrat radiații ale "vaporilor" care s-au format în timpul impactului laserului asupra pietrei. Roger Wiens a spus că, "la crearea acestui robot, oamenii de știință au lucrat opt ani, dar a meritat". Roger Wiens este unul dintre elaboratorii indicatorului spectral «ChemCam», în componența căruia este inclusă o armă cu laser, o cameră și senzori suplimentari.
După finalizarea tuturor testelor planificate, robotul, care acum se află în craterul Gale, trebuie să se îndrepte spre punctul său de destinație - Muntele Sharp, situat în craterul Gale. Cercetătorii de la NASA sînt pe deplin convinși că acest munte de cinci kilometri este format din straturi sedimentare, dar verdictul final va putea fi auzit după analiza datelor robotului.


