Stingerea obligaţiilor fiscale în cazul lichidării agentului economic. Codul fiscal a fost modificat
Obligaţiile fiscale ale agentului economic aflat în proces de lichidare, restante după lichidarea activelor, se sting de către asociaţi/acţionari/membri/fondatori în limita răspunderii patrimoniale stabilite de legislaţie.

Potrivit bizlaw, Legea, care prevede modificarea și completarea Codului fiscal, a intrat astăzi în vigoare, odată cu publicarea în Monitorul Oficial.
Conform noului articol 2271, achitarea datoriilor faţă de bugetul public național de către agentul economic aflat în proces de lichidare se efectuează în ordinea de executare a creanţelor stabilită la art. 36 din Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.
Suma plătită în plus, apărută ca rezultat al achitării de către contribuabil a obligaţiilor fiscale, urmează a fi îndreptată la stingerea obligaţiilor fiscale prin compensare. Dacă contribuabilul nu are restanţe faţă de bugetul public național, suma plătită în plus se restituie contribuabilului conform art. 176 din Codul fiscal.
Controlul fiscal în legătură cu lichidarea agentului economic
Codul fiscal a mai fost completat cu un articol – Articolul 2241. Controlul fiscal în legătură cu lichidarea agentului economic. Astfel, Serviciul Fiscal de Stat va efectua controlul fiscal în legătură cu lichidarea agentului economic în baza criteriilorde risc de neconformare fiscală în termen de cel mult 20 de zile lucrătoare de la data prezentării în prealabil a dării deseamă cu privire la impozitul pe venit.
În cazul în care controlul fiscal nu este efectuat în termenul stabilit, obligaţiile fiscale înregistrate în contul curent al contribuabilului la data zilei imediat următoare expirării acestui termen se consideră recunoscute şi acceptate. Dacă agentul economic nu dispune de active pasibile repartizării între asociaţi/acţionari/membri/fondatori, SFS efectuează controlul fiscal cameral în legătura cu lichidarea acestuia în termen de cel mult 20 de zile lucrătoare de la data prezentării conform art. 1881 alin. (2) a dării de seamă cu privire la impozitul pe venit.
În cadrul controalelor fiscale în legătură cu lichidarea, verificarea stingerii obligaţiilor fiscale ale agentului economic faţă de bugetul public național se efectuează de către SFS prin recepţionarea informaţiilor în cauză de la autorităţile competente potrivit principiului ghişeului unic. Organele vamale, Casa Naţională de Asigurări Sociale, Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi alte autorităţi sunt obligate să prezinte SFS informaţia privind obligaţiile fiscale ale contribuabilului faţă de bugetul public național, privind contribuţiile de asigurări sociale de stat, primele de asigurări medicale, după caz, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data solicitării.
În termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data controlului fiscal efectuat şi a stingerii de către contribuabil a tuturor obligaţiilor fiscale faţă de bugetul public național, SFS prezintă informaţia cu privire la lipsa restanţelor contribuabilului faţă de buget către organul care a efectuat înregistrarea de stat a contribuabilului.
Guvernul are la dispoziție trei luni, pentru ajustarea actelor normative conexe.


