Privatizarea „Băncii de Economii” se amînă din cauza crizei
Compania franceză „BNP Paribas Corporate & Investment Banking”, care este consultantul Guvernului în domeniul privatizării acţiunilor statului de la “Banca de Economii”, a recomandat autorităţilor moldoveneşti să amîne privatizarea băncii din cauza crizei economico-financiare mondiale. Despre aceasta a anunţat directorul Agenţiei Proprietăţii Publice de pe lîngă Ministerul Economiei al Moldovei, Tudor Copaci.

Potrivit lui Copaci, examinarea problemei privatizării băncii va fi reluată în toamna anului curent sau la începutul anului 2013. Oficialul a subliniat că, în prezent, ţinînd cont de situaţia complicată pe plan european şi mondial, activele bancare sînt mai puţin solicitate. Din această cauză autorităţile moldoveneşti nu vor reuşi să vîndă acţiunile statului de la “Banca de Economii” la un preţ convenabil.
Potrivit lui Copaci, pentru a spori atractivitatea băncii este necesar de ridicat eficienţa managementului şi gestionării corporative, precum şi de îmbunătăţit indicii economico-financiari. Statul deţine în “Banca de Economii” 56,13% din acţiuni.
Privatizarea „Băncii de Economii” este unul din angajamentele asumate de Moldova în cadrul Memorandumului adiţional privind politica economică şi financiară a Guvernului şi BNM, coordonat cu FMI.


