Opinia dealerilor: BNM satisface cererile mari de vânzare a valutei pentru a schimba lin cursul leului
În vederea schimbării line a cursul leului, Banca Naţională a Moldovei (BNM) satisface cererile mari de vânzare a valutei pentru a satisface astfel necesităţile clienţilor săi.

Solicitaţi de reporterul agenţiei Infotag, participanţii profesionişti ai pieţei susţin că tendinţa de apreciere a monedei naţionale devine mai lentă. Acest lucru permite experţilor să prognozeze situaţia în care cursul leului nu va putea trece pragul psihologic de 17,00 MDL:$1.
"Participanţii de pe piaţa valutară însă nu sunt absolut convinşi că cursul se va menţine pe o poziţie apropiată de 17,00 MDL:$1. Acesta ar putea în orice clipă să urce la 17,50-1760 MDL:$1 sau să coboare sub 17,00 MDL:$1", a menţionat un interlocutor al agenţiei.
Întrebat cum se comportă BNM în aceste zile pe piaţă, un dealer a spus că autoritatea de reglementare a intervenit în această săptămână pe piaţă şi a satisfăcut cererea de vânzare de valută, propusă de o bancă, în sumă de $15 mil.
"Dealerii BNM au cumpărat în acea zi $20 mil. şi apoi nu au mai cumpărat valută", spun participnaţii pieţei, care consideră că, în condiţiile nivelurilor actuale ale dolarului şi monedei unice, oferta de valută din partea populaţiei va scădea esenţial.
În opinia unor dealeri, la începutul lunii decembrie ar putea apărea o înviorare a cererii de valută din partea persoanelor fizice care îşi planifică vacanţa de iarnă peste hotarele Moldovei şi care vor avea nevoie de o anumită sumă de euro şi de dolari.
"De obicei, această categorie de cumpărători fac rezerve de valută în două etape: cu două-trei săptămâni înainte de călătorie şi cu două-trei zile înainte de plecare, încercând să nu piardă cursul", spun dealerii, care recunosc că a scăzut oferta de valută în numerar de la persoanele fizice.
Participanţii pieţei presupun că aproximativ aceeaşi politică de curs va fi urmărită şi în 2018, având în vedere că va fi deja un an electoral, iar autorităţile vor fi interesate de performanţă macroeconomică bună: inflaţie scăzută, un curs de schimb stabil al monedei naţionale, creşterea PIB-ului.
"Dar deocamdată vedem că, odată cu aprecierea leului, preţurile la produsele import stau pe loc sau cresc, dar practic nu scad. Acest lucru arată dorinţa importatorilor de a-şi redresa afacerile pentru perioadele anterioare, când leul s-a devalorizat, iar importatorii nu au reuşit să acopere devalorizarea cu preţurile în creştere", susţine participanţii pieţei.


