Moldova a majorat volumul importului de energie
În prima jumătate a anului 2012, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2011, Moldova a majorat volumul importului de resurse energetice cu 11,1% - pînă la 587,9 mil. dolari.

Potrivit informaţiilor acordate NOI.md de către Biroul Naţional de Statistică, în special, volumul importului de petrol şi produse petroliere în ţară, în termeni valorici, în ianuarie-iunie 2012, a crescut cu 0,3% - pînă la 276,6 mil. dolari, în timp ce volumul gazelor naturale importate s-a majorat cu 21,8% - pînă la 276,5 mil. dolari. Livrările de cărbune, în aceeaşi perioadă, au scăzut cu 26,4% - pînă la 9,5 mil. dolari, iar importul de energie electrică a înregistrat o creştere de 88,1% - pînă la 25,3 mil. dolari.
Ponderea combustibililor minerali în totalul importurilor moldoveneşti, în prima jumătate a anului 2012, a constituit 23,9%, cu 1,6 puncte procentuale mai mult decît în perioada respectivă a anului 2011. Importul de energie s-a clasat pe primul loc în structura totală a livrărilor de bunuri către Republica Moldova în ianuarie-iunie 2012. Totodată, importul de produse petroliere a constituit 11,3% din totalul aprovizionărilor, iar cel de gaze naturale - 11,2%.


