Cauza preluării frauduloase a acțiunilor Agroindbank
Ineficiența instituțiilor statului, dar și a sistemului judecătoresc sunt principalele cauze, care au favorizat preluarea frauduloasă a acțiunilor Agroindbank, a declarat Alexandru Fala, expert economic.

“Atunci când se fac schimbări în acționariatul băncii, în primul rând trebuie să știe BNM și CNPF, mai ales în condițiile în care apa modificări în Registrul acționarilor, iar în condițiile preluării frauduloase a acțiunilor, Procuratura poate bloca tranzacția”, a precizat Fala.
Expertul mai spune că în preluarea frauduloasă a acțiunilor băncii ar fi implicate și persoane cu funcție de răspundere din stat, cum se spune în informațiile băncii.
Tranzacțiile cu acțiunile băncii au fost făcute cu pachete mai mici de 5%, iar pentru asta nu e nevoie de avizul BNM.
Emma Tâbârță, viceguvernatorul BNM a spus că în prezent Comitetul de Stabilitate Financiară discută despre situația de la Agroindbank, iar dupâ prânz va fi emis un comunicat de presă.
Anterior președintele BERD Suma Chakrabrti atenționa autoritățile moldovenești, într-o scrisoare că Agroindbank este ținta unor noi atacuri.“Urgent trebuie să analizați evenimentele, care au avut loc și să luați măsurile necesare pentru suspendarea tranzacțiilor ilicite cu acțiunile MAIB, deoarece este important menținerea integrității sistemului bancar moldovenesc”, se spunea în scrisoarea BERD.
Totodată, conducerea băncii spunea că mass media să lase în pace banca în ceea ce privește tranzacțiile acțiunilor băncii. Însă ieri, într-un comunicat de presă Agroindbank atenționează că începând cu februarie 2013, banca, organele de conducere ale acesteia, precum şi acţionarii băncii, au devenit ţinta unor noi acţiuni frauduloase din partea unui grup de persoane care acţionează concertat, fiind susţinut de către unele persoane cu funcţii de răspundere din organele de stat (administrative şi judiciare), precum şi de către Registratorul independent „Registru-Corect”.
Acționarii Agorindbank sunt: societatea civilă a acționarilor băncii cu un pachet de 30,63%, Adriatic Fund B.V- 4,72%., Druga d.o.o. – 4,32%, Factor Banka – 4,99%, Milena Logar – 4,69%, acțiuni de tezaur – 6,22%, iar alți acționari dețin 39,46% din pachetul de acțiuni.


