Banca Naţională a Moldovei a redus la minim rata de bază
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei a decis astăzi reducerea ratei de bază la minimul istoric de 4,5%, de la 6,5%.

Este a treia oară din decembrie 2011, cînd rata de bază este ajustată la o eventuală criză şi reducere a inflaţiei. Rata de bază a fost redusă mai mult decît la jumătate, de la 10,0% în noiembrie la 4,5%, după decizia de astăzi ce va intra în vigoare după publicarea decizie în Monitorul Oficial.
Norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldoveneşti şi în valută străină a fost menţinută la nivelul actual de 14.0 la sută din baza de calcul.
Evoluţiile recente pe plan mondial, volatilitatea sporită a preţurilor la petrol, dinamica ratei de schimb a monedei naţionale, prin suprapunere cu temperarea ritmului de creştere a activităţii economice şi a cererii în trimestrul IV, 2011 au condiţionat consolidarea tendinţei de încetinire a procesului inflaţionist în Republica Moldova, anunţă BNM.
Rata anuale a inflaţiei a coborât în ianuarie la 7,9%, iar datele cu privire la evoluţia exporturilor, producţiei industriale, comerţului cu servicii, volumului mărfurilor transportate în trimestrul IV, 2011 „evidenţiază persistenţa unor premise clare de temperare a ritmului anual de creştere a PIB în perioada menţionată. Cererea internă va susţine în continuare tendinţa dezinflaţionistă pe fundalul distorsiunilor macroeconomice generate de amplificarea crizei datoriilor suverane din zona euro, precum şi din perspectiva diminuării ritmului anual al salariului real pe economie”.
În luna ianuarie 2012, creditele noi acordate au înregistrat o creştere anuală de 16.9 la sută, iar depozitele noi atrase au atins un ritm anual de creştere de 18.2 la sută,.
Ratele medii ale dobânzilor atât la creditele acordate, cât şi la depozitele atrase de sistemul bancar s-au stabilizat, fiind aşteptată reluarea trendului descendent al acestora.
Riscurile asociate soluţionării crizei datoriilor suverane din statele membre ale Uniunii Europene marchează un punct de inflexiune în dinamica activităţii economice globale, care se va răsfrânge asupra cererii externe şi, implicit, asupra economiei autohtone prin canalul exportului şi al fluxului de capital. Totodată, diminuarea cererii agregate poate produce unele presiuni bugetare. Situaţia actuală impune o prudenţă sporită din partea tuturor factorilor de decizie în materie de politici de stabilizare macroeconomică şi implementarea măsurilor de stimulare a cererii interne şi a exporturilor, precum şi de contracarare a potenţialelor efecte negative asupra veniturilor bugetare şi activităţii economice, mai menţionează BNM.
Evaluând balanţa riscurilor asociate perspectivei pe termen mediu a inflaţiei, Consiliul de administraţie al BNM a decis să diminueze cu 2.0 puncte procentuale rata dobânzii de politică monetară, de la 6.5 până la 4.5 la sută anual. Reducerea ratei „va crea nemijlocit premise pentru moderarea presiunilor dezinflaţioniste în intervalul de toleranţă al acestora”.


