theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
17 Сентября 2013, 16:50
714
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Mai multe servicii vor putea fi achitate online

Un nou sistem informaţional, care va ajuta cetăţenii să achite online diverse servicii, fără a fi încasat vreun comision, a fost lansat astăzi, 17 septembrie, de Guvern.

În prezent, circa 60 la sută din serviciile publice din Republica Moldova sunt cu plată.
În prezent, circa 60 la sută din serviciile publice din Republica Moldova sunt cu plată.

 Este vorba despre serviciul de plăţi electronice MPay.Evenimentul a avut loc în incinta Bibliotecii Publice din oraşul Orhei. Printre primii beneficiari a fost şi premierul Iurie Leancă, care a făcut o donaţie de 10 mii de lei internatului pentru copii cu necesități speciale din Orhei, efectuând transferul bănesc prin MPay.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Iurie Leancă a menţionat că serviciul va fi accesibil atât pentru cei din țară, cât și pentru moldovenii din diasporă. „Consider că instrumentele de e-guvernare sunt cele mai eficiente în lupta cu corupţia. Computerul nu ia mită. Țări ca Estonia, Singapore, Malta, Austria, care utilizează masiv tehnologiile moderne, au administraţii mult mai performante, cu un nivel scăzut de corupţie, nivel de bunăstare înalt şi cetăţeni mai fericiţi", a mai spus premierul.

Serviciul guvernamental de plăţi electronice MPay permite achitarea serviciilor prin intermediul mai multor instrumente: carduri bancare, terminale de plată, sisteme e-banking şi plăţi în numerar. În cazul plăților în numerar, cetățenii care nu au acces la internet se pot adresa la ghişeele băncilor conectate, în instituţiile publice dotate cu terminale de plată sau la oficiile Poştei Moldovei.

În prezent, circa 60 la sută din serviciile publice din Republica Moldova sunt cu plată. MPay este aplicat de Centrul de Guvernare Electronică, Centrul pentru Telecomunicații Speciale în colaborare cu Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a Moldovei, operatorii de plăţi: Moldova Agroindbank, Victoriabank, Moldindconbank, Banca de Economii, QIWI Moldova şi compania Q Systems în cadrul proiectului „e-Transformarea Guvernării" al Băncii Mondiale.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована