Guvernul federal a înghețat granturi în valoare de peste 2,2 miliarde de dolari și contracte de 60 de milioane de dolari destinate Universității Harvard. Informația este menționată într-un comunicat al Departamentului federal al Educației din SUA, potrivit dw.com.
Anterior, conducerea universității a anunțat că nu va respecta cerințele administrației președintelui Donald Trump privind activismul din campus.
Pe 11 aprilie, administrația Trump a trimis o scrisoare către Harvard solicitând reforme ample în managementul și conducerea instituției, precum și modificarea politicii de admitere a studenților, relatează AP. Potrivit sursei, administrația Trump a cerut și o verificare a universității, a cadrelor didactice și a conducerii privind opiniile acestora despre diversitate și a solicitat interzicerea purtării măștilor în campus, o cerință percepută ca fiind îndreptată împotriva protestatarilor pro-palestinieni, afirmă jurnaliștii.
În plus, guvernul federal a cerut ca universitatea să înceteze recunoașterea sau finanțarea oricărui grup sau club studențesc care susține sau promovează activități criminale, violență ilegală sau hărțuire nelegală, conform publicației.
În total, granturi și contracte în valoare de aproximativ nouă miliarde de dolari sunt puse în pericol dacă Harvard nu-și aliniază politica la cerințele administrației Trump.
La rândul său, președintele Universității Harvard, Alan Garber, a declarat pe 14 aprilie că instituția nu va ceda presiunilor guvernului.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.