Pe rețeaua sa socială Truth Social, Donald Trump a numit declarația lui Zelenski „foarte dăunătoare” pentru negocierile de pace cu Rusia, „deoarece Crimeea a fost pierdută acum mulți ani sub administrația președintelui Barack Hussein Obama și nici măcar nu mai este subiect de discuție”, transmite bbc.com.
„Nimeni nu-i cere lui Zelenski să recunoască Crimeea drept teritoriu rusesc, dar dacă o vrea înapoi, de ce nu au luptat pentru ea acum 11 ani, când a fost predată Rusiei fără niciun foc de armă?”, a scris Trump, adăugând că „declarații instigatoare precum cea a lui Zelenski fac și mai dificilă soluționarea acestui război”.
„Situația pentru Ucraina este grea, el (Zelenski) poate obține pacea sau poate continua războiul încă trei ani, înainte de a pierde întreaga țară. Nu am nicio legătură cu Rusia, dar îmi pasă mult de salvarea celor aproximativ 5.000 de soldați ruși și ucraineni care mor în fiecare săptămână fără rost”, a scris Trump.
„Suntem foarte aproape de un acord”, a adăugat Trump, subliniind că Zelenski „nu are cărți în mână” și trebuie să accepte condițiile propuse.
„Aștept cu nerăbdare să ajut Ucraina și Rusia să iasă din acest haos total și complet, care nu ar fi început niciodată dacă eu aș fi fost președinte!”, a concluzionat Trump.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.