Trump a cerut din nou președintelui rus să oprească atacurile asupra teritoriului Ucrainei, informează svoboda.org.
„Vreau ca el să înceteze focul, să se așeze și să semneze acordul”, a spus Trump într-o discuție cu jurnaliștii. Potrivit lui Trump, în următoarele două săptămâni el ar putea ajunge la o concluzie cu privire la faptul că Putin dorește sau nu pace. Președintele a adăugat că Statele Unite au măsuri în rezervă care ar putea fi aplicate dacă Rusia nu va dori pace.
Cu o zi înainte, secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că săptămâna viitoare va fi crucială pentru viitorul negocierilor de pace în Ucraina. Potrivit acestuia, în această săptămână Statele Unite vor evalua dacă vor continua eforturile de pace sau se vor concentra pe alte chestiuni.
„Există motive să fim optimiști”, a subliniat Rubio, adăugând că, de asemenea, trebuie să fim realiști. „Suntem aproape (de a încheia un acord de pace), dar încă nu suficient de aproape”, a declarat el.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.