Potrivit ministerului, în momentul primirii ordinului, în aer se aflau șapte drone de atac rusești, direcționate către obiectivele energetice legate de complexul militar-industrial din regiunea Nikolaev, transmite meduza.io.
„Apărarea antiaeriană a Federației Ruse a primit ordinul de a distruge dronele, șase dintre ele fiind doborâte de sistemele de rachete antiaeriene „Pantsir”, iar una de un avion de luptă al Forțelor Aeriene ale Rusiei”, au declarat în Ministerul Apărării al Rusiei.
În declarația sa, Ministerul Apărării a mai spus că, la câteva ore după finalizarea negocierilor dintre Putin și Donald Trump, Ucraina „a efectuat un atac intenționat” cu ajutorul a trei drone asupra unui obiectiv al infrastructurii energetice din stațiunea Kavkazskaia din regiunea Krasnodar. Ca urmare, a avut loc o decompresie a unui rezervor de petrol, după care a izbucnit un incendiu pe o suprafață de 1.700 de metri pătrați.
„Este absolut clar că este vorba despre o altă provocare special pregătită de regimul de la Kiev, destinată să saboteze inițiativele de pace ale președintelui SUA”, consideră autoritățile.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.