Astfel a reacționat China la informațiile privind planurile Washingtonului de a reduce legăturile comerciale cu China în schimbul unei politici tarifare mai blânde. Ministerul Comerțului din China a avertizat că Beijingul nu va accepta astfel de măsuri și va răspunde ferm cu contramăsuri reciproce, informează euronews.com.
Legea junglei comerciale?
Publicația The Wall Street Journal a relatat că SUA intenționează să discute despre izolarea Chinei cu 70 de țări, în schimbul reducerii tarifelor americane. Se dorește ca alte țări să interzică Chinei să transporte produse prin teritoriile lor sau să-și stabilească companii acolo, precum și să oprească importurile de produse industriale ieftine din China.
La Beijing, tarifele impuse de SUA au fost numite „o abuzare unilaterală”, iar autoritățile au subliniat că „dacă comerțul internațional va ajunge să fie reglementat de legea junglei, unde cei puternici vânează pe cei slabi, toate țările vor fi victime”.
China s-a aflat în mijlocul unui război comercial cu SUA după ce președintele Trump a suspendat impunerea tarifelor unilaterale pe produsele din majoritatea țărilor, dar a menținut tarifele de 145% pentru produsele chinezești. Beijingul a răspuns prin impunerea propriilor tarife de 125% pe întregul import de produse americane.
De asemenea, Casa Albă a cerut în repetate rânduri Chinei să înceapă negocierile pentru a opri războiul comercial, dar până acum intențiile părților au fost doar cuvinte.
Săptămâna trecută, liderul Chinei, Xi Jinping, a vizitat Vietnamul, Malaezia și Cambodgia, în speranța de a întări legăturile regionale. Exportatorii din aceste țări se confruntă cu tarife ridicate impuse de Trump, care îi acuză că servesc drept puncte de transbordare pentru produsele chinezești.
În contextul războiului comercial dintre SUA și China, pe piețele financiare au crescut prețurile activelor de refugiu, cum ar fi aurul.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.