Vicepreședintele fracțiunii PSRM în Consiliul Municipal Chișinău, Alexandru Odințov, a declarat luni, 25 noiembrie, într-un briefing de presă că, „bugetul pentru anul 2024 a fost aprobat doar la mijlocul anului, iar proiectul bugetului pentru 2025 nu a fost încă supus dezbaterilor publice, ceea ce creează un risc evident ca Chișinăul să funcționeze cu un buget provizoriu și anul viitor", transmite infotag.md.
„Considerăm că bugetul aprobat la mijlocul anului 2024 nu reflectă interesele tuturor grupurilor de locuitori ai orașului, inclusiv ale celor social vulnerabili. Nu înțelegem de ce au fost anulate compensațiile pentru categoriile social vulnerabile, în timp ce pentru diasporă au fost alocate 50 de milioane de lei. Locuitorii Chișinăului, care plătesc taxe locale, nu ar trebui să suporte cheltuielile pentru programe destinate celor care nu locuiesc în Moldova și nu plătesc taxe aici", a spus consilierul.
El a amintit că, în 2021-2022, numărul beneficiarilor a fost de 24.000 de persoane, iar chiar în 2022-2023 - 13.000 de persoane, iar apoi programul a fost suspendat.
PSRM intenționează să strângă semnături în toate sectoarele municipiului Chișinău pentru susținerea reluării programului de compensații. În fiecare sector vor fi instalate corturi mobile unde locuitorii orașului vor putea să își exprime sprijinul pentru această inițiativă. Totodată, cetățenii sunt invitați să depună propunerile lor pentru bugetul municipal în birourile teritoriale ale PSRM.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.