Autoritățile de pe ambele maluri ale Prutului, prezente la evenimentul festiv, au menționat că noul pod reprezintă calea Moldovei prin România spre Europa și va oferi un impuls pentru celelalte patru poduri peste Prut planificate, transmite ipn.md.
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a remarcat valoarea și importanța evenimentului de la Ungheni. „Dacă 35 de ani în urmă, înaintașii noștri au făcut un Pod de Flori, un pod de emoție, plin de suflet, mult așteptat, au dat jos sârma ghimpată de pe Prut, cred eu că generației noastre, pe bună dreptate, îi revine obligația, dar și onoarea, să construim poduri de piatră și asta trebuie să facem din respect, ca omagiu pentru cei care au făcut acel Pod de Flori”, a spus Grosu.
Viceprim-ministrul din Guvernul României, Marian Neacşu, a subliniat că în anii 90′ a fost vremea podurilor de flori, în anii 2000 și încoace, până de curând, a fost vremea podului de suflete, iar acum a venit timpul podurilor construite din beton și fier.
„Un pod reprezintă o cale, iar acest pod în regim de autostradă este calea Moldovei prin România spre Europa, calea adevărată pe care și voi, românii din partea aceasta a Prutului, și noi, românii din partea cealaltă, ne-o dorim și, cu siguranță, o vom ajunge”, a declarat vicepremierul român.
„Munca este cuvântul care determină rezultatele pe care le vedem noi astăzi aici”, a spus ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Vladimir Bolea. Viceprim-ministrul a exprimat ferma convingere că până la finele anului 2025 vor fi finalizate proiectele de fezabilitate pentru celelalte patru poduri peste Prut și în 2026 se va trece la faza de proiectare, ca ulterior să fie construite „în beneficiul românilor de pe ambele maluri ale Prutului”.
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii al României, Sorin-Mihai Grindeanu, a menționat că este primul pod construit peste râul Prut după 60 de ani, exprimând speranța că spre sfârșitul acestui an se vor încheia studiile de fezabilitate pentru celelalte patru poduri peste Prut, urmând ca la anul să intre în execuție.
„După simbolistica Podului de Flori, astăzi construim un pod de piatră, care să unească rutier cele două localități Ungheni. Alături de podul de calea ferată, în felul acesta vom avea o legătură mult mai eficientă de trecere a Prutului”, a spus ex-comisara europeană pentru transporturi, Adina Vălean. Fosta comisara europeană a relevat că un pod rutier este mai mult decât o punte peste apă pentru transporturi, ci o punte între cele două economii, este expresia libertății de mișcare, este o oportunitate de dezvoltare, de comunicare, de mobilitate pentru România și Moldova.
La începutul acestei luni, România a emis autorizația necesară construirii primului pod rutier la nivel de autostradă peste Prut, Podul de Flori peste Prut de la Ungheni, Golăiești – Zagarancea, după circa 60 de ani de la ultimul pod construit.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.