Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că sunt întreprinse toate măsurile necesare pentru localizarea acestuia, transmite protv.md.
Căutările se desfășoară la nivel național, în colaborare cu mai multe instituții. Totodată, Cernăuțeanu a precizat că autoritățile din Ucraina au confirmat că Nesterovschi nu se află și nu a intrat pe teritoriul țării vecine.
Șeful IGP a adăugat că sunt verificate mai multe ipoteze, inclusiv posibilitatea ca deputatul să se afle în stânga Nistrului.
Amintim că Alexandr Nesterovschi a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru corupție pasivă, pregătirea și acceptarea finanțării unui partid politic de către un grup criminal organizat. Acesta nu s-a prezentat la proces.
Ieri, 19 martie, s-a aflat că Nesterovschi a obținut cetățenia Federației Ruse cu puțin timp înainte de pronunțarea sentinței.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.