La emisiunea „Realitatea te privește” Dediu a vorbit despre profesionalismul lui Druță și a ridicat semne de întrebare privind influențele din jurul conducerii țării, care ar putea afecta stabilitatea unor structuri-cheie ale statului, transmite realitatea.md.
„Mie îmi pare rău că doamna președinte a fost convinsă să fie demis domnul Sergiu Druță, fiindcă eu îl cunosc destul de bine, ca și pe alți ofițeri. Acolo sunt foarte buni ofițeri. Domnul Druță are toleranță zero față de cei care încalcă legea și nu o încalcă nici el și, atunci când cineva îl impune să facă niște activități care nu corespund legislației Republicii Moldova sau principiilor legalității scrise în Legea privind Serviciului de Informații și Securitate, atunci el devine un om incomod, nu-l acceptă”, a spus Dediu.
Fostul șef SIS a evitat să confirme dacă demisia are legătură directă cu fuga deputatului Nesterovschi, dar a adăugat: „Demisia asta a fost impusă și eu nu vreau să afirm ceva fără date, nu m-am ocupat de problemă și nu am dreptul să o studiez, dar am impresia că în anturajul conducerii Republicii Moldova există un fel de agenți de influență care dau sfaturi cum trebuie să se procedeze și determină astfel de decizii.”
Potrivit lui Dediu, Sergiu Druță este unul dintre puținii ofițeri cu „memorie instituțională extraordinară” și care înțelege în profunzime rolul serviciului în apărarea securității naționale.
„Nu știu cine va câștiga din această plecare, doar cei care vor răul Republicii Moldova”, a conchis ex-directorul SIS.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.