theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
17 Марта 2014, 10:07
424
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Washingtonul este gata să impună Rusiei sancțiuni

Președintele american Barak Obama a evocat posibilitatea unor sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei, avertizându-l pe omologul său rus Vladimir Putin că Statele Unite și aliații lor nu vor recunoaște „niciodată” referendumul desfășurat duminică în Crimeea.

La rândul său, Putin a repetat că referendumul din Crimeea a fost „în deplină conformitate” cu dreptul internațional, a anunțat Kremlinul.
La rândul său, Putin a repetat că referendumul din Crimeea a fost „în deplină conformitate” cu dreptul internațional, a anunțat Kremlinul.

În timpul unei convorbiri telefonice cu Putin, „președintele Obama a subliniat că referendumul din Crimeea, care violează Constituția Ucrainei și a avut loc sub constrângerea intervenției militare ruse, nu va fi niciodată recunoscut de Statele Unite și comunitatea internațională”, a anunțat Casa Albă.

Obama a adăugat că „acțiunile Rusiei încalcă suveranitatea Ucrainei și integritatea ei teritorială” și că „în coordonare cu partenerii noștri europeni, suntem pregătiți să impunem sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru acțiunile ei”.

Obama i-a mai spus lui Putin că criza încă ar putea fi rezolvată diplomatic, dar a subliniat că armata rusă va trebui în primul rând să-și oprească „incursiunile” în Ucraina, a mai declarat Casa Albă.

La rândul său, Putin a repetat că referendumul din Crimeea a fost „în deplină conformitate” cu dreptul internațional, a anunțat Kremlinul.

Crimeea a aprobat prin referendum duminică realipirea peninsulei la Rusia.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована