Vivienne Jolie-Pitt, blestemata de mama ei Angelina
Vivienne Jolie-Pitt calcă pe urmele părinţilor ei. Fiica de 4 ani a Angelinei Jolie şi Brad Pitt a primit primul său rol într-un film de la Hollywood, după cum au confirmat Studiourile Walt Disney pentru People.

Jolie-Pitt va juca versiunea de copil a Prinţesei Aurora, opusă Angelinei - ursitoarea cea rea, în Maleficent, versiunea modernă a poveştii Frumoasa din Pădurea Adormită.
Elle Fanning, care va juca rolul de adult al Aurorei, va face mare parte din treabă, conform surselor, care au adăugat că Jolie-Pitt va avea un rol foarte mic.
People mai scrie că nu se ştie dacă Jolie, în vârstă de 37 de ani, şi fiica ei vor împărţi vreo scenă sau dacă Jolie-Pitt va avea vreo replică. Angelina Jolie va juca rolul uristoarei cea rea, care aruncă un blestem asupra Prinţesei Aurora după ce nu a fost invitată la botez.
Aceasta nu este pentru prima oară când un copil al celebrei familii se alătură unui părinte într-un film. Shiloh Jolie-Pitt a avut un rol de figurant în The Curious Case of Benjamin Button, alături de Brad Pitt.


