Viktor Orban: Ungaria nu este și nu a fost niciodată antieuropeană
Ungaria nu a fost niciodată antieuropeană și guvernul său reprezintă o poziție europeană adevărată, iar Uniunea Europeană nu înseamnă Bruxelles, ci o alianță voluntară de țări independente, a dat asigurări luni premierul ungar Viktor Orban, într-o intervenție în fața parlamentului de la Budapesta.

''Ungaria nu este și nu a fost niciodată antieuropeană. Dimpotrivă, guvernul reprezintă o poziție europeană adevărată, protejând tratatul european actual, printre care împărțirea inițială de competențe între statele membre și Bruxelles. Bruxellesul, mai degrabă decât Ungaria, este cel care și-a schimbat poziția'', a spus șeful executivului ungar.
De asemenea, Orban a acuzat Bruxellesul că 'a luat în mod deschis partea teroriștilor', ceea ce este de neînțeles, scrie agerpres.ro.
În legătură cu disputa cu miliardarul american de origine ungară George Soros, premierul ungar a estimat că este absurd ca un 'speculant financiar' să dea indicații Bruxelles-ului și să ajungă să îi spună Europei ce trebuie să facă în timp ce unii lideri europeni 'se înclină' în fața lui.
Parlamentul ungar a adoptat la începutul lunii aprilie o lege care vizează Universitatea Central-Europeană (Central European University — CEU), fondată la Budapesta de magnatul american George Soros. Această instituție riscă să fie închisă sau mutată într-o altă țară, întrucât nu îndeplinește condițiile de funcționare prevăzute în actul normativ.
La trei zile după adoptarea acestei legi, partidul de guvernământ, Fidesz, a prezentat parlamentului un proiect de lege care prevede că ONG-urile care beneficiază de finanțare din afara țării trebuie să se înregistreze ca 'organizații susținute din străinătate'.
Guvernul de la Budapesta a inițiat la începutul lunii aprilie și o consultare populară în care cere cetățenilor maghiari opinia despre politicile Uniunii Europene, campanie considerată la Bruxelles drept una antieuropeană.


