Verdict în cazul lui Breivik: Criminalul, condamnat la 21 ani pușcărie
Extremistul de dreapta Anders Behring Breivik a fost declarat vinovat, vineri, pentru uciderea a 77 de persoane şi condamnat la 21 de ani de închisoare.

Masacrul săvârşit de extremistul norvegian în vara lui 2011 la Oslo a îngrozit statul nordic şi întreaga lume.
La 22 iulie, extremistul de dreapta Anders Behring Breivik a ucis opt persoane prin explodarea unei bombe în apropierea sediului guvernului de la Oslo, apoi a ucis alte 69 deschizând focul asupra unei tabere de vară a tinerilor laburişti reuniţi pe insula Utoeya.
Poliţia norvegiană a fost sever criticată pentru presupusa ei lentoare: au trecut mai mult de trei ore între atentatul de la Oslo şi arestarea lui Breivik pe insula Utoeya, în condiţiile în care numele său era deja cunoscut de serviciile de securitate.
Anders Breivik îşi asumă faptele şi spune că atacurile din 2011 au fost o declaraţie politică, nu un masacru. Indiferent de părerea lui, cazul a schimbat total percepţia norvegienilor despre societatea în care trăiesc. De la al doilea război mondial statul scandinav nu a mai cunoscut o asemenea atrocitate şi nici nu era pregătit, dovadă reacţia lentă a poliţiei la momentul respectiv.


