theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
27 Ноября 2017, 03:00
438
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Venezuela: Maduro a desemnat un militar la conducerea companiei petroliere de stat și a ministerului Petrolului

Președintele venezuelean, Nicolas Maduro, l-a desemnat duminică pe generalul-maior Manuel Quevedo în funcția de ministru al Petrolului și președinte al companiei de stat Petroleos de Venezuela (PDVSA), transmite EFE.

Venezuela: Maduro a desemnat un militar la conducerea companiei petroliere de stat și a ministerului Petrolului. Foto: Xinhua
Venezuela: Maduro a desemnat un militar la conducerea companiei petroliere de stat și a ministerului Petrolului. Foto: Xinhua

„Vom face o restructurare totală a PDVSA, motiv pentru care anunț (...) desemnarea generalului-maior Manuel Quevedo ca nou președinte al industriei petroliere, iubita noastră PDVSA, și totodată ca nou ministru al Petrolului și Energiei", a spus Maduro, citat de agerpres.ro.

În programul său săptămânal "Duminicile cu Maduro", șeful statului venezuelean a declarat că s-a angajat să curețe de corupție compania PDVSA.

Miercuri, Nicolas Maduro a numit un văr al fostului lider Hugo Chavez ca președinte al Citgo, filiala americană a companiei petroliere de stat PDVSA, la o zi după arestarea pentru corupție a conducerii companiei.

Autoritățile venezuelene l-au arestat marți pe președintele Citgo, Jose Angel Pereira, împreună cu cinci vicepreședinți, pentru presupusă corupție, constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani.

Aceste arestări coincid cu dificultățile pe care le întâmpină Venezuela în plata la termen atât a datoriei suverane, cât și a PDSVA. Avertismentele agențiilor de rating se succed, după ce S&P și Fitch au constatat incapacitatea parțială de plată a statului venezuelean și a companiei sale petroliere PDVSA.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована