Vedetele care au ales nume ciudate pentru copiii lor
Vedetele se întrec în a pune nume cât mai ciudate la copiii lor.

Marcel Pavel este unul dintre artiştii care a devenit din nou tătic anul acesta. Iuvenalia este numele ales de artist şi soţia lui pentru cel de-al treilea copil al lor. Numele a fost ales pentru că Violeta, soţia artistului, şi-a dorit ca fetiţa să poarte numele tatălui ei, care se numea Iuvenali.
Şi familia lui Florin Grozea de la Hi-Q are de anul acesta un nou membru. Soţia artistului, Ioana, a născut pe 13 august un băiat care a primit numele Sasha.
Florin Dumitrescu, jurat la show-ul de gătit Master Chef, este o altă vedetă care are de anul acesta un copil. Soţia sa a născut o fetiţă care poartă numele de Ava Elisabeta.
Prezentatorul TV Mircea Radu a devenit şi el tătic în 2013. Soţia acestuia a adus pe lume un băieţel care a fost botezat Tudor.
Soţia fotbalistului Bănel Nicoliţă, de la St. Etienne, a născut o fetiţă care a primit numele Amalia Ioana.
La nivel internaţional, naşterea anului a venit din partea familiei regale britanice. Ducesa de Cambridge, soţia prinţului William, a dat naştere unui băieţel care a primit numele George Alexander Louis.
Un nume mai puţin obişnuit a primit fetiţa lui Kanye West şi a lui Kim Kardashian. Micuţa născută în luna aprilie a primit prenumele North West, care adăugat la numele de familie, înseamnă Nord Vest.
Şi cântăreţul Bryan Adams a ales un nume exotic pentru fetiţa sa născută anul acesta- Lula Royslea. Pentru ca a venit pe lume la ora ceaiului i s-a spus Royslea care, în estul Londrei, înseamnă “ceaşcă de ceai”, iar Lula provine de la titlul piesei “Be-Bop-A-Lula” de Gene Vincent.
Celebrul muzician britanic Elton John şi partenerul săau de viaţă au devenit anul acesta părinţi pentru a doua oară. Băieţelul celor doi a fost născut de o mamă surogat şi a primit numele Elijah Joseph Daniel Furnish-John.


