theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
11 Сентября 2017, 07:40
998
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Uraganul Irma a făcut primele victime în Florida

Doi șoferi, o polițistă și un gardian de închisoare, au murit duminică în statul american Florida din cauza uraganului Irma. Autoritățile locale au anunțat că accidentele mortale în care au fost implicați au fost, evident, cauzate de uragan.

Uraganul Irma a făcut primele victime în Florida . Foto: agerpres.ro
Uraganul Irma a făcut primele victime în Florida . Foto: agerpres.ro

Un alt șofer, pe un camion, și-a pierdut viața sâmbătă, din motive similare, în arhipelagul Florida Keys de la extremitatea peninsulei Florida.

Ieri, 10 septembrie 2017, 1,8 milioane de locuințe și sedii de firme din sudul statului Florida au rămas fără curent; 1,6 milioane de clădiri erau încă afectate la începutul după-mesei, Florida Power & Light (FPL), cel mai mare furnizor de energie electrică din stat. Refacerea rețelelor va dura "săptămâni, nu zile", a anunțat un purtător de cuvânt al companiei. Și alți distribuitori de energie și-au avertizat clienții că este posibil să se producă întreruperi — Duke, pentru un milion din cei 1,8 milioane de utilizatori, iar Tampa electric pentru o jumătate de milion din 730.000, scrie Agerpres.
Uraganul Irma a făcut primele victime în Florida

Irma a lovit Florida la sfârșitul săptămânii cu vânt de 215 km/h și ploi torențiale. Deși meteorologii au retrogradat uraganul de la categoria 4 la 3, el este în continuare foarte periculos, a anunțat National Hurricane Center (NHC, centrul american pentru uragane). La Naples, pe coasta de sud-est a peninsulei, se așteaptă inundații cu niveluri de 3,5 până la 5 metri, iar localnicilor li se recomandă să se îndepărteze de ape.
Uraganul Irma a făcut primele victime în Florida

După trecerea uraganului Irma, în partea franceză a insulei caraibiene Saint-Martin s-au înregistrat oficial 10 morți. Președintele Franței, Emmanuel Macron, va vizita insula începând de luni seara, pentru a discuta cu cetățenii și cu autoritățile locale, a anunțat duminică ministrul de interne Gerard Collomb. În partea olandeză a insulei au murit patru oameni, a confirmat prim-ministrul Olandei, Mark Rutte, citat de DPA. 

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована