Unul din opt britanici nu a văzut niciodată o vacă reală
Una din opt persoane tinere din Marea Britanie nu a văzut niciodată o vacă în realitate, potrivit unui sondaj.

Deși știu cum arată, foarte mulți tineri englezi, cu vârste între 18 și 24 de ani, au văzut bovine doar la televizor, notează Independent.md.
Sondajul a scos la iveală, de asemenea, o cunoaștere lacunară, printre tinerii din Marea Britanie, când vine vorba de fructe și legume. Mai bine de jumătate dintre cei interogați nu știau despre căpșuni că sunt fructe de vară.
Patru din zece tineri au mărturisit că au cunoștințe „slabe” și „extrem de slabe” despre mediul rural.
Sondajul a evidențiat că tinerii sunt din ce în ce mai dezinteresați de viața de la țară sau de modul în care e produsă mâncarea ce o consumă.
2.000 de persoane au fost intervievate în cadrul sondajului organizat de Fondul Rural al Prințului.


