theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
23 Января 2018, 06:30
548
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Un soldat turc a fost ucis în operaţiunea din Siria (armată)

Un soldat turc a fost ucis luni în Siria, prima victimă de partea turcă înregistrată în cea ce-a treia zi a ofensivei Ankarei contra luptătorilor kurzi din nordul Siriei, a anunţat armata, citată de AFP.

Un soldat turc a fost ucis în operaţiunea din Siria (armată).
Un soldat turc a fost ucis în operaţiunea din Siria (armată).

„Unul dintre soldaţii noştri eroici a murit ca martir în timpul confruntărilor" cu miliţia kurdă siriană "Unităţile de apărare a Poporului (YPG)", considerată de Ankara drept "teroristă", la sud-est de oraşul de graniţă Gulbaba, a anunţat armata turcă într-un comunicat, transmite agerpres.ro.

Intitulată "Ramura de măslin", ofensiva, lansată sâmbătă de armata turcă şi efectuată cu rebelii sirieni pro-Ankara, vizează dislocarea YPG din regiunea Afrin, de la graniţa cu Turcia. Este cea de-a doua intervenţie turcă în Siria de la începutul războiului, în 2011.

Circa 72 de militari turci au fost ucişi în precedenta operaţiune, numită "Scutul Eufratului", între august 2016 şi martie 2017.

În afara soldatului turc, de sâmbătă, de la începutul ofensivei, cel puţin 54 de luptători, dintre care 26 kurzi şi 19 rebeli sirieni pro-Ankara, au fost ucişi, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Conform sursei citate, 22 de civili şi-au pierdut viaţa în aceeaşi perioadă, Ankara negând însă uciderea civililor şi denunţând o "propagandă" a YPG.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована