Un patron al clubului Colectiv vrea să împartă vina cu autoritățile

La doi ani de la tragedie, unul dintre patronii clubului a vorbit în exclusivitate cu reporterul Digi24 Ioana Ciurlea. Un interviu în premieră cu Costin Mincu, despre responsabilitate, vină, învăţăminte şi viitor.

Ioana Ciurlea: Aş vrea să ne întoarcem în seara de 30 octombrie 2015, ştim ce nenorocire a fost la Colectiv, unii de la televizor, alţii pentru că am fost acolo. Unde eraţi în seara aceea şi cum aţi aflat ce s-a întâmplat?

Costin Mincu: Eram în Bucureşti, am aflat de la cei doi asociaţi ai mei şi de la unul dintre angajaţi, care m-au sunat şi mi-au spus ce se întâmplă. În primele momente nu am ştiut cum să reacţionez, ulterior, după câteva zeci de minute, m-am îndreptat către club. Mi-am dat seama ajungând în apropierea clubului că nu pot intra, exista un perimetru, erau foarte mulţi salvatori, foarte multe forţe de ordine, mi-am sunat singurul prieten, care îmi este şi avocat, şi am plecat împreună către Poliţia Capitalei.

- Vă sunaseră deja poliţiştii?

Costin Mincu: Nu, pe drum unul dintre colegii mei a fost sunat.

- Dar de ce aţi simţit nevoia să mergeţi la poliţie?

Costin Mincu: Nu am ştiut cum să reacţionez. În primul rând nu înţelegeam ce s-a întâmplat, am crezut că este vorba de o explozie, nu puteam să îmi explic nimic. Avem doar percepţia unei tragedii enorme şi nu ştiam unde să merg în altă parte. M-am gândit automat că pot fi de folos, nemaiputând intra înuntru, doar să merg la poliţie.

- Aţi fi putut fi în seara aia în club?

Costin Mincu: Categoric, da. Este o întâmplare că nu am fost şi rămâne un gând permanent dar aşa a fost să fie.

- Care gând?

„Orice mi se va întâmpla de acum încolo este incomparabil cu suferinţa lor”

Costin Mincu: Că ar fi trebuit să fiu acolo şi că dacă eram poate aş fi reuşit cumva să împiedic tot ce s-a întâmplat.

- Ați fost arestaţi.

Costin Mincu: Nu ştiu cum să vă spun... Consider că este ofensator pentru victime să vorbesc despre ce mi s-a întâmplat mie. Pentru că orice mi s-a întâmplat mie şi orice mi se va întâmpla de acum încolo este incomparabil cu suferinţa lor. Referitor la arest, eu persoanal consider întemeiată prima parte a arestului, un judecător a considerat că în acel moment se impune, lucru pe care îl consider absolut drept.

- Ați ştiut vreun moment că materialele pe care le folosiți nu sunt sigure pentru situaţii de incendiu?

Costin Mincu: Nu, nu am ştiu nicio clipă că materialele sunt neconforme, la fel cum nu am crezut niciodată că există o stare de pericol. Nimic din toată perioada în care a existat clubul, acolo având loc foarte multe evenimente, majoritatea dintre ele cu mai mulţi oameni decât au fost în acea seară, nimic nu m-a făcut să cred că există o stare de pericol real şă că se poate întâmpla ceva, nici măcar cu un rezultat mult mai mic.

„Sunt total de acord că am folosit materiale neconforme. Partea cu ieftin eu sincer nu o înţeleg”

- Procurorii vă acuză că aţi cumpărat materiale ieftine.

Costin Mincu: Da, asta este sintagma pe care toată lumea o are în cap atunci când se gândeşte la noi, la patroni. Din punctul meu de vedere, şi susţin cu tărie lucrul asta, este total neadevărată. În aceleaşi timp sunt părţi din acestă acuzaţie pe care eu nu le înţeleg. Nu cunosc să existe ceva în lege care să te oblige să cumperi ceva la un anumit preţ. Sunt total de acord că am folosit materiale neconforme, dar la asta cred că ar trebui să se limiteze o acuzare. Partea cu ieftin eu sincer nu o înţeleg. Aceste materiale ne-au fost ofertate, ne-a fost dat să alegem între mai multe materiale, de către o firmă de construcţii care a executat şi lucrarea. Administratorul acestei firme, constructorul în fapt, a avut câteva apariţii publice imediat după incendiu, a doua sau a treia zi, dânsul a lansat acestă teorie, spunând le-am oferit mai multe materiale, unele mai scumpe, altele mai ieftine, unele cu un grad de rezistenţă la foc mai mare, altele cu grad mai mic, insistând că noi am ales varianta mai ieftină. Procurorii ne numesc pe noi în rechizitoriu constructori... Această firmă nu are nicio calitate în dosar, lucru pe care eu îl consider nedrept. Dar nu este vorba exclusiv de punctul meu de vedere, ci de punctul de vedere al expertului, expert numit de procuratură, deci nu este un expert parte al noastru.

- Aţi ştiut până în momentul tragediei sau chiar în noaptea aceea ca nu sunteţi în regulă din punct de al siguranţei la incendiu?

Costin Mincu: Categoric nu. Fără a încerca să înlătur partea mea de responsabilitate în toata tragedia asta, consider că ar trebui fiecare să răspundă pentru ce a făcut și pentru ce era în zona lui de competență. Inspectorii ISU care au verificat și au întocmit documente și au făcut instructajul angajațiilor de la clubul Colectiv în vederea prevenirii incendiilor, erau inspectori la departamentul de autorizare și prevenție. Adică... prevenție și autorizare... Nu altceva. Mă gândesc că dânșii erau primii specialiști care ar fi putut să spună dacă un burete era conform, dacă o ieșire este neconformă, dacă trebuie să faci ceva în așa fel încât oamenii să fie în siguranță în acel loc.

- În Colectiv era o singură ieşire...

Costin Mincu: Da... Existau două ieșiri, una era blocată, pentru că a doua ieșire comunică cu alt club. Practic era... Cum să vă spun... comună.

- Dar daca uşa aia ar fi fost deschisă...

Costin Mincu: Nu ştiu să vă spun, din punct de vedere al experţilor, dânşii spun că ar fi fost un pericol și mai mare pentru că în clubul Salsa, aflat perete în perete cu Colectiv, în seara tragediei erau alţi oameni. Probabil această ușa ar fi însemnat extinderea tragediei și în clubul alăturat. Eu înțeleg perfect, căile de acces pe care le aveam noi nu au fost suficiente, este clar pentru mine, dar spun că oameni care au studii de specialitate și care sunt avizați în a reglementa aceste lucruri au intrat, au ieșit pe aceleași uși, și nu o dată, de mai multe ori, nu au fost doar aceste controale, au fost și alte autorități care ne-au controlat în tot acest timp și nimeni nu a spus niciodată: "Băi, aici la voi este o problemă, există un scenariu în care cineva poate să pățeasca ceva". Nimeni niciodată nu a spus asta. Noi am fost controlaţi chiar de inspectorii de la departamentul de prevenție. Dânșii au dispus niște măsuri, au spus "știți, un circuit nu este bun, ar trebui schimbat, montată un fel de siguranță suplimentară".

- Şi aţi facut asta?

Costin Mincu: Da. Tot dânşii au spus că este o dicuţie mare pe tema extinctoarelor, au spus ar trebui să cumpăraţi extintoare. Sunt facturi în dosar care arată că noi am cumpărat extinctoare.

„Dacă lucrurile se opresc cumva în stadiul ăsta în care suntem după doi ani nu se va ști niciodată adevărul”

- Şi totuşi, în dosar scrie că a fost folosite foarte puţine extinctoare.

Costin Mincu: Nu ştiu să vă răspund. Cineva ar trebui să deslușească toate aceste lucruri, dar eu vă spun că este factură, colegul meu Alin chiar după primele vizite ale pompierilor a achiziționat aceste extinctoare. Am să spun asta încă o dată. Cred că am partea mea de responsabilitate în toata tragedia asta și mai cred că dacă lucrurile se opresc cumva în stadiul ăsta în care suntem după doi ani nu se va ști niciodată adevărul, nu se va înțelege niciodată cum de s-a ajuns la o asemenea tragedie, discutând de ceva nemaiîntâmplat în România și n-o să înțelegem ce ar fi trebuit să facem să nu se producă.

- Una dintre acuzaţiile procurorilor este ca aţi încurajat participarea unui număr foarte mare de oameni la concertul respectiv.

Costin Mincu: Nu consider că am încurajat, categoric eu am greșit, am fost într-o eroare imensă, considerând că acel club nu are niciun fel de problema din punctul ăsta de vedere. Noi nu am fost normaţi de nicio instituţie la un anumit număr de oameni, nu ne-a zis nimeni că putem funcţiona dar că avem o capacitate limitată.

- Factorul declanșator al incendiului au fost acele artificii. Știați că vor fi montate în club?

Costin Mincu: Nu, eu nu am avut cunoștinţă de acest lucru.

- Dar aţi fi permis utilizarea lor?

Costin Mincu: Nu, şi vă spun de ce. Sub acel burete exista un tavan fals din lemn. Şi noi, cumva, ne-am gândit la acel tavan din lemn că ar putea fi...

- Bun, dar în club se şi fuma. Teoretic se putea aprinde ceva şi de la o ţigară.

Costin Mincu: Este adevărat, doar că, vedeți, îmi este foarte ușor după tragedie asta imensă să îmi imaginez scenarii de genul acesta. Doar că, întorcându-mă înapoi, nu aveam niciun reper care să mă facă măcar să îmi imaginez acest lucru.

- Sunteţi judecaţi pentru ucidere şi vătămare din culpă.

Costin Mincu: Da...

- Sunt două procese începute, pompierii într-o parte, voi, artificierii și responsabilii de la primărie în alt proces.

Costin Mincu: Noi suntem trimiși în judecată fără a fi trimis, la doi ani de la tragedie, și pirotehnistul care a declanșat artificiile în seara respectivă.

Patron Colectiv: Procurorii au greșit când s-au grăbit să trimită dosarul în judecată

- El a fost rănit și a fost introdus în ancheta mai târziu...

Costin Mincu: Din punctul meu de vedere procurorii s-au grăbit, probabil în urma unei presiuni publice, să trimita dosarul în judecată, dar la doi ani după acest pirotehnist nu este trimis. Eu nu am studii în domeniu, dar nu pot să nu mă întreb cum poate judeca un judecător fără omul care a aprins practic clubul.

- La ce vă aşteptaţi? Acuzaţiile care vi se aduc presupun pedepse de 15 ani de închisoare.

Costin Mincu: Îmi doresc ca la finalul procesului toate lucrurile să fie clare. Și... da, înțeleg să îmi asum greșelile și voi fi pedepsit pentru ele, așa cum va considera judecătorul, decizia va deveni definitivă dintr-un anumit punct și din acel punct... voi începe o pedeapsă. Consider că e tot ce pot să fac. În același timp, ce mă apasă este că nu văd până în acest moment o intenție clară a celor care se ocupă de anchetă să ducă tot acest proces și toată acestă tragedie spre o lumina totală.

Ce i-ar spune unui părinte care și-a pierdut copilul în Colectiv

- Ce i-aţi răspunde unui părinte pe care l-aţi putea întâlni pe stradă sau în sala de judecată, dacă v-ar spune că şi-a pierdut copilul din cauza dumneavoastră?

Costin Mincu: Că îmi pare rau. Îmi cer iertare şi regret că nu am ştiut să fac ceva în aşa fel încât tragedia să nu se întâmple. Mai mult de atât... ce să îi spun... Nu am pretenţia că înţeleg durerea prin care trec oamenii care au pierdut oameni acolo.