Un judecător a fost bătut de 2 poliţişti
Un judecător de la Judecătoria Piteşti, România a fost agresat de doi poliţişti, într-o benzinărie. Magistratul are fractura nazală şi mâna dreaptă în ghips, scrie romanialibera.ro.

Poliţia a fost anunţată ”cu privire la faptul că într-o benzinărie aflată la kilometrul 80 este o altercaţie între mai multe persoane. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de la poliţia Topoloveni care a constat că este vorba despre o altercaţie între doi poliţişti şi un judecător. Cazul a fost declinat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş”.
Cei doi poliţişti nu sunt angajaţi ai IPJ Argeş. Aceştia fac parte din personalul Biroului Autostrăzi.
Judecătorul agresat de poliţişti este chiar şeful Secţiei Penale de la Judecătoria Piteşti, Gabriel Apostol.
Potrivit Mediafax, magistratul susţine că se întorcea din Capitală spre casă, împreună cu fetiţa sa în vârstă de şapte ani, iar în benzinărie ar fi exclamat “Miliţia”, într-o discuţie cu fiica sa. Ulterior, el ar fi fost atenţionat de către doi agenţi care se aflau în barul benzinăriei şi care i-ar fi reproşat că i-a jignit prin această expresie şi că le-ar fi vorbit la “per tu”.
Apostol spune că a urmat o altercaţie verbală, după care poliţiştii l-au agresat şi încătuşat sub privirile copilului său.
Magistratul mai susţine că în timpul agresiunii a fost dat cu capul de gresie şi a fost lovit cu pumnii şi picioarele, suferind răni la mâini şi la picioare şi o fractură de piramidă nazală, situaţie certificată de documentele medico-legale obţinute luni de la Serviciul Medico-Legal Piteşti.
Judecătorul mai spune că la un moment dat le-a arătat celor doi poliţişti legitimaţia de serviciu, iar atunci aceştia i-au scos cătuşele şi l-au lăsat să plece.


