Ссылка скопирована
Un fost viceministru grec a fost găsit spânzurat
Un fost membru al guvernului grec, al cărui nume figura pe o listă cu oameni politici suspectaţi de evaziune fiscală, a fost găsit spânzurat.

Leonidas Tzanis, un avocat în vârstă de 57 de ani care a fost viceministru de Interne în urmă cu aproximativ zece ani, a fost descoperit mort la domiciliul său din oraşul Volos.
"El a fost găsit spânzurat în subsolul casei de soţia sa, care a alertat serviciul de ambulanţă, acesta din urmă chemând poliţia", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.


