theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
30 Июня 2017, 07:30
623
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Un camion cu 13 militari a căzut într-o râpă. Sunt morţi şi răniţi

Un camion în care se aflau mai mulţi militari a căzut, joi seara, într-o râpă din localitatea argeşeană Dâmbovicioara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie. MApN a anunţat că în camionul răsturnat într-o râpă din judeţul Argeş se aflau 13 militari.

Un camion cu 13 militari a căzut într-o râpă. Sunt morţi şi răniţi. Foto: pompierii.info
Un camion cu 13 militari a căzut într-o râpă. Sunt morţi şi răniţi. Foto: pompierii.info

UPDATE 00:18 - Carmen Dan: Şoferul a spus că i s-au defectat frânele într-o curbă. A fost testat, alcoolemie zero

Carmen Dan, ministru Afacerilor Interne, a declarat pentru MEDIAFAX că şoferul camionului cu militari care a căzut, joi seara, într-o râpă din judeţul Argeş, a spus că i s-au defectat frânele într-o curbă. Acesta nu a consumat alcool.

"Se acţionează pentru descarcerarea a încă doi militari. Nu putem confirma încă decesul. Şoferul este unul dintre militarii transportaţi la spital şi a declarat că i s-au defectat frânele într-o curbă. A fost testat, rezultatul fiind zero", a declarat Carmen Dan pentru MEDIAFAX.

UPDATE 23:54 -Doi militari răniţi în accidentul din Argeş sunt transportaţi către Spitalul Judeţean din Braşov.

Purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja, declară că doi militari răniţi în accidentul din apropierea localităţii Valea Urdei, judeţul Argeş, sunt transportaţi către Spitalul Militar din Braşov.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja, doi militari răniţi sunt transportaţi către Spitalul Militar din Braşov.

”Este vorba despre două persoane în vârstă de 33, respectiv 34 ani. Sunt conştiente, au suferit traumatisme la membre şi la umăr”, a declarat Ciprian Sfreja.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat pentru MEDIAFAX că primele şase victime au ajuns la Câmpulung şi sunt conştiente.

Potrivit ministrului Sănătăţii, militarii au suferit politraumatisme şi la ora transmiterii acestei ştiri sunt evaluaţi.

Trei dintre victimele ajunse la Câmpulung au suferit traumatisme craniocerebrale, contuzii toracice şi la membre. Un militar în vârstă de 36 de ani a suferit un traumatism de coloană toraco-dorsală şi contuzii multiple, altul de 32 ani este suspect de fractură de stern şi a suferit un traumatism genunchi drept, iar al şaselea, în vârstă de 31 ani, a suferit o politraumă prin accident rutier, comoţional, contuzie toraco-abdominală şi contuzie gambă dreaptă.

UPDATE 23:36 - Mihai Tudose: Este impardonabil să nu avem zbor de noapte cu elicopterele

Premierul Mihai Tudose a declarat că este impardonabil ca România să nu aibă posibilitatea de a beneficia de zboruri de noapte cu elicopterul pentru intervenţii şi va ridica problema vineri, în prima şedinţă de Guvern.

”Din păcate, şi va fi o problemă pe care o voi ridica mâine în prima şedinţă de Guvern, nu înţeleg de ce, după 27 de ani de libertate, nu putem să efectuăm un zbor de noapte cu elicopterul, troliu, cu ceva de genul acesta. Mi s-a spus că nu avem. România nu are aşa ceva. Mi se pare impardonabil pentru o ţară în 2017 să avem răspunsul ăsta”, a declarat premierul Mihai Tudose, la Realitatea Tv.

UPDATE 23:36 - Ministrul Sănătăţii: Un militar implicat în accidentul din Argeş a murit

Florian Bodog, ministrul Sănătăţii, a declarat pentru MEDIAFAX, că o un militar a murit în urma accidentului care a avut loc, joi seara, în judeţul Argeş. Potrivit ministrului, alte două victime sunt încarcerate.

"Două victime sunt încarcerate, posibil decedate, încă nu se ştie pentru că nu au reuşit să îi scoată. Mai există un deces găsit la faţa locului. Şapte victime sunt în drum către spitalul din Câmpulung şi doi în drum spre Braşov. În situaţia în care va fi necesar, vor fi transferaţi la Bucureşti", a declarat pentru MEDIAFAX Florian Bodog.

UPDATE 23:28- MApN: Camion cu 13 militari la bord, răsturnat în judeţul Argeş

Un autocamion având la bord 13 militari din cadrul Batalionului 30 Vânători de Munte a fost implicat într-un accident de circulaţie astăzi, 29 iunie, în jurul orei 21.55, în apropiere de localitatea Valea Urdei, judeţul Argeş, anunţă MapN într-un comunicat de presă.

”Autocamionul, care era ultimul dintr-o coloană de patru vehicule militare, care se deplasau dinspre Cincu spre Câmpulung, s-a răsturnat în afara carosabilului. Din informaţiile primite până acum, trei militari aflaţi în cabina autocamionului au rămas încarceraţi, echipele de intervenţie fac eforturi pentru eliberarea lor. Ceilalţi zece militari, care se aflau în spatele camionului, au fost evacuaţi şi le se acordă îngrijiri la faţa locului, urmând a fi transportaţi de urgenţă la cele mai apropiate spitale”, se arată în comunicatul MApN.

Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, secretarul de stat Mircea Duşa şi generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major General se deplasează către locul accidentului.

”Conform procedurilor legale, a fost sesizat, Parchetul Militar. Din ordinul şefului Statului Major General, a fost instituită o comisie de cercetare administrativă care va investiga circumstanţele producerii incidentului”, mai transmite MApN.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована