theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
23 Октября 2014, 11:56
706
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Un avion rusesc interceptat în Estonia de aparate NATO

Un avion militar rusesc a pătruns pentru foarte scurt timp în spaţiul aerian al Estoniei, ţară baltică membră NATO, a declarat miercuri Alianţa care a trimis aparate de vânătoare pentru a-l intercepta.

Un avion militar rusesc a pătruns pentru foarte scurt timp în spaţiul aerian al Estoniei, ţară baltică membră NATO, a declarat miercuri Alianţa care a trimis aparate de vânătoare pentru a-l intercepta.Cu puţin timp înainte de ora 13.00 (11.00 GMT), acest avion rusesc, un IL-20 specializat în colectarea de informaţii, "a intrat în spaţiul aerian eston în apropierea insulei Saaremaa pentru mai puţin de un minut, ceea ce reprezintă o incursiune de aproximativ 600 de metri în spaţiul aerian al NATO", a declarat comandamentul forţelor NATO în Europa (Shape) într-un comunicat, citat de AFP.

Acest avion, care nu a fost făcut cunoscut în prealabil autorităţilor de control al traficului aerian civil, a zburat deasupra mării în apropiere de spaţiul aerian aliat timp de aproape patru ore, a asigurat Shape.

Prin urmare, el a fost urmărit de radare la sol şi de cel puţin şase avioane de vânătoare occidentale. În conformitate cu procedurile, avioane F-16 daneze s-au apropiat în jurul orei 9.00 (7.00 GMT) de aparatul care a părăsit enclava rusă Kaliningrad şi era în drum spre Danemarca, potrivit comunicatului. Avioane de luptă suedeze au fost apoi trimise pentru a însoţi avionul rusesc, deşi Suedia nu este membră NATO, apoi F-16 portugheze care asigură misiunile de poliţie aeriană în cerul baltic.

Aparatul s-a întors spre sud şi atunci a avut loc incursiunea, a adăugat Shape. După un "contact vizual" între piloţii F-16 portugheze şi cei ai IL-20, acesta "a fost escortat până s-a îndepărtat de spaţiul aerian al NATO", potrivit Shape.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована