Un avion de vânătoare MIG21 al Armatei Române s-a prăbușit în județul Constanța
Un avion de vănâtoare MiG21 Lancer s-a prăbușit astăzi în județul Constanța, la 8 kilometri de baza militară Mihail Kogălniceanu.
Principala ipoteză a prăbușirii este o defecțiune tehnică, scrie digi24.ro
Avionul de vănătoare s-a prăbușit între Culmea și Ovidiu, la scurt timp după ce a decolat de pe aeroportul Mihai Kogălniceanu, într-un zbor de antrenament.
Informaţia privind prăbuşirea avionului a fost furnizată la ora 11.14.
Din primele informații, nu sunt victime, pilotul reușind să se catapulteze.
Martorii au povestit că au văzut avionul prăbușindu-se și au văzut o flamă la impactul cu solul.
Adrian Jiga, purtător de cuvânt al aeroportului Mihail Kogălniceanu, a declarat că era vorba despre un pilot român la manșa avionului.
Ambulanța a ajuns la el, însă nu poate oferi detalii despre starea sa de sănătate.
MiG21 a fost proiectat ca un avion de interceptare de front, destinat să execute misiuni în condiţii meteorologice normale şi a zburat pentru prima dată în anul 1957. Avionul a intrat în producţie de serie în anul 1958, fiind echipat cu un motor cu reacţie Tumanski R-11, atingând forma finală un an mai târziu sub denumirea MiG-21F.
Forţele Aeriene Române au primit în dotare primul avion MiG-21 în anul 1962. De-a lungul timpului au intrat în dotarea Forţelor Aeriene peste 400 de avioane MiG-21, ultimul avion de acest tip intrând în serviciu în anul 1982.
În anul 1992, Forţele Aeriene Române au iniţiat un program de modernizare a aparatelor MiG-21, pentru a asigura interoperabilitatea cu NATO şi pentru a mări capacitatea acestora de a executa misiuni la cerinţele luptei aeriene moderne.


