Un alt stat în prag de faliment
Noul Guvern al Serbiei anunţă că statul este în prag de faliment, din cauza situaţiei dezastroase din economie, lăsată de precedentul Executiv. La bugetul de stat există resurse pentru plata pensiilor şi salariilor doar pentru luna iulie.

Singura soluţie pentru a depăşi pe moment problema este folosirea unei părţi din creditul acordat de Federaţia Rusă pentru revitalizarea căilor ferate. O parte din cei 800 milioane de dolari acordaţi de Moscova, dar şi o parte din creditul primit de la Fondul Monetar Internaţional vor acoperi necesităţile bugetare ale ţării.
Este de menţionat faptul că moneda naţională a Serbiei - dinarul s-a devalorizat la un nivel record. Costurile împrumuturilor ţării au crescut de zeci de ori, iar o persoană activă din patru este în şomaj.
Precizăm că noul Guvern de coaliţie al premierului socialist Ivica Dacici a obţinut astăzi votul de învestitură din partea Parlamentului. Cei 19 miniştri au obţinut votul favorabil a 142 de deputaţi din cei 250 de membri ai Parlamentului unicameral al Serbiei.
Guvernul de la Belgrad a promis să reia negocierile cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Banca Mondială şi să se integreze rapid în Uniunea Europeană. FMI a suspendat în luna februarie un acord de tip preventiv în valoare de 1,3 miliarde de dolari după ce fosta administraţie a depăşit ţintele de îndatorare şi de deficit bugetar.
Sursa: www.union.md


