theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
8 Августа 2017, 13:25
615
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Ulei de palmier, ceai și cafea, la schimb pentru 11 avioane rusești

Autorităţile de la Jakarta au anunţat că vor achiziţiona 11 avioane de vânătoare din Rusia în schimbul unor produse precum ulei de palmier, cafea şi ceai, informează site-ul postului de televiziune France 24.

Ulei de palmier, ceai și cafea pentru 11 avioane rusești
Ulei de palmier, ceai și cafea pentru 11 avioane rusești

Indonezia şi Rusia au semnat săptămâna trecută un memorandum, privind livrarea a 11 avioane ruseşti produse de compania Sukhoi în schimbul unor produse, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului Comerţului de la Jakarta, citat de Independent.md

Lukita Enggartiasto, ministrul indonezian al Comerţului, a declarat că sancţiunile impuse Rusiei de UE şi SUA ar putea fi o oportunitate pentru Jakarta în condiţiile în care Moscova a fost nevoită să caute alte surse de import.

Oficialul indonezian a adăugat că această înţelegere ar putea sta la baza unui acord comercial bilateral care poate să se extindă asupra unor domenii precum energia sau aviaţia.

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, urmează să întreprindă o vizită de două zile în Indonezia, începând de marţi.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована