Turcia dă lecții Germaniei cum să se comporte în UE
Ministrul turc pentru Afaceri Europene a criticat declarația cancelarului german potrivit căreia nu va exista o extindere a uniunii vamale şi "niciun fel de adâncire" a relaţiilor dintre Turcia şi Uniunea Europeană. Omer Celik a susținut că afirmația Angelei Merkel a afectat grav credibilitatea blocului comunitar.

"Aceasta este o afirmaţie nefericită. Trebuie să subliniem că niciun membru al Uniunii Europene nu ar trebui să dea ordine către instituţiile UE sau către procesele UE. Aceste situaţii sunt foarte periculoase, iar declaraţiile dăunează credibilităţii UE", a declarat Omer Celik, citat de Reuters.
În opinia acestuia, și Turcia și UE vor avea de câștigat de pe urma schimbărilor aduse uniunii vamale.
"Ei se comportă ca şi când ar face o favoare Turciei. Permiteţi-mi să fiu foarte clar, nu ne grăbim în această privinţă", a mai precizat oficialul turc.
Relațiile dintre Germania și Turcia s-au răcit considerabil din cauza acțiunilor represive ale regimului Erdogan, demarate după încercarea de lovitură de stat din vara anului trecut. Ankara acuză Berlinul că oferă refugiu militanţilor kurzi şi celor suspectați de implicare în puciul eşuat, scrie b1.ro.


