Trei minore au omorât o elevă de 12 ani
Gelozia face victime şi printre minori. Trei eleve cu vârsta cuprinsă între 13 şi 15 ani au ucis-o pe amica lor de 12 ani. Comiterea crimei i-ai „încredinţat-o” celei mai mari dintre ele.

O elevă de 12 ani a fost ucisă cu sânge rece de către amicele ei, care actualmente au fost reţinute şi sunt anchetate de către oamenii legii.
Cazul s-a întâmplat în Rusia. Una dintre fetele reţinute, în vârstă de 13 ani, a decis să se răzbune pe amica sa pentru că aceasta din urmă ar fi devenit iubita fratelui ei, în vârstă de 21 de ani.
Iniţial, pentru a o învăţa minte, cele trei au bătut-o pe minora de 12 ani şi i-au spus să se ţină departe de tânăr, care concomitent ar fi avut o relaţie şi cu una dintre bătăuşe. Când au înţeles că „reeducarea” nu a dat rezultatele scontate, au decis s-o omoare.
Misiunea urma să fie îndeplinită de cea mai mare dintre fete. Sub pretextul împăcării, acestea au ademenit-o pe copila de 12 ani în pădure, unde au strangulat-o cu o funie.
Corpul fetei a fost depistat câteva zile mai târziu, muşcat şi de animale, dar vinovatele au putut fi găsite doar mai târziu, după ce una dintre ele s-a lăudat cu fapta ei colegelor de şcoală.


