theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
31 Августа 2012, 06:41
1 106
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Toate detaliile despre nunta Elenei Băsescu

Elena Băsescu și Bogdan Ionescu au emis joi un comunicat de presă privind nunta lor, pentru a pune capăt speculațiilor și informațiilor eronate din presă. Astfel, cei doi anunță că vor avea aproximativ 600 de invitaţi, că verighele sunt din aur rose şi au costat împreună 500 de euro.

Atmosfera va fi întreţinută de interpreţii Aurel Tamaş, Călin Geambaşu, Smiley Band şi de un DJ.
Atmosfera va fi întreţinută de interpreţii Aurel Tamaş, Călin Geambaşu, Smiley Band şi de un DJ.

Naşii sunt Aura-Mari Mustea-Şerban şi Răzvan Mustea-Şerban, iar domnișoara, respectiv cavalerul de onoare vor fi verişoara primară a Elenei, Raluca Băsescu, şi prietenul lor Codin Maticiuc, se arată în comunicatul citat de Mediafax.

Meniul ales conţine, printre altele, caviar, pastă de jambon, sărmăluţe în foi de viţă şi de varză, costiţă, mămăliguţă, smântână, ruladă de curcan, pulpă de viţel.

„Aranjamentele florale şi decoraţiile sunt simple, am ales flori de grădină, trandafiri, bujori şi hortensii în tonuri de roz fane, culoarea-tematică a întregului eveniment", se arată în comunicatul celor doi.

De asemenea, rochia miresei este din dantelă Sophie Hallette, organza din mătase naturală şi tafta, a fost realizată de designerul autohton Anca Maxim şi a costat în jur de 4.500 de euro.

Atmosfera va fi întreţinută de interpreţii Aurel Tamaş, Călin Geambaşu, Smiley Band şi de un DJ. Conform comunicatului, invitaţii nu au niciun fel de restricţie, iar evenimentul nu beneficiază de nicio protecţie specială din partea Serviciului de Protecţie şi Pază.

"Nu avem o lună de miere stabilită, am hotărât să o amânăm pentru iarnă sau anul viitor deoarece activitatea mea la Parlamentul European a început deja", precizează Elena Băsescu.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована