Teroare la Barcelona. Noul bilanț: 13 morți și 80 de răniți. Doi reținuți
Incident grav în Barcelona, într-o zonă turistică, poate cea mai populară din oraş - La Rambla. O furgonetă a intrat în plin în mulţimea de oameni. Bilanțul poliției: 13 morți și 80 de răniți, dintre care 10 grav.

ACTUALIZARE 23.45.Un român a fost rănit în atentatul terorist de la Barcelona, a fost spitalizat, iar starea sa este stabilă, informează Ministerul Afacerilor Externe al României.
ACTUALIZARE 22.45. Printre cei 80 de răniți se află și un român. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 35 de ani, care se afla în Barcelona ca turist, potrivit informațiilor obținute de Digi24.
Bărbatul a suferit fracturi multiple.
ACTUALIZARE 22.14. Două persoane au fost arestate în legătură cu atentatul de pe La Rambla, a anunțat poliția catalană.
Autoritățile locale au actualizat și bilanțul victimelor: sunt 13 morți și cel puțin 80 de răniți.
ACTUALIZARE 21.26: Bilanț actualizat: 13 morți și 50 de răniți. Anunțul a fost făcut de Ministerul de Interne.
ACTUALIZARE 21.14. Un al doilea atac a avut loc la Barcelona. O mașină a intrat într-un grup de polițiști.
ACTUALIZARE 20.34. Un suspect a fost reținut de poliție în legătură cu acest atentat. Nu se știe dacă este vorba despre bărbatul aflat la volanul furgonetei sau de un complice.
ACTUALIZARE 20.10. Autoritățile spaniole spun că este confirmat un singur deces în urma atacului. Potrivit poliției, este vorba despre un mort și 32 de răniți, dintre care 10 grav.
ACTUALIZARE 20.03. Presa spaniolă scrie că 80 de oameni s-ar fi baricadat într-o biserică și că acolo ar fi luați ostatici de către cel de-al doilea atacator. Informația nu este însă confirmată de autorități.
ACTUALZIZARE 19.51. Sunt cel puțin 13 morți în acest atac, potrivit Reuters. Publicația spaniolă El Pais vorbește despre cel puțin 10 morți.
ACTUALIZARE 19 40. Este celulă de criză la Ambasada României din Madrid, iar Consulatul General din Barcelona verifică dacă printre cei răniți sunt și români. Nu există, până în acest moment, informații că ar exista români răniți.
ACTUALIZARE 19.33. Furgoneta a mers în zig-zag circa 530 de metri, lovind pietoni. Duba era închiriată. Există informații că cei doi ar mai fi închiriat o dubă.
ACTUALIZARE 19 23. Presa spaniolă spune că autorul luării de ostatici este șoferul furgonetei. Acesta ar fi intrat într-un restaurant turcesc, amenințându-i cu arma pe cei prezenți în local. Acesta ar mai fi însoțit de o persoană, care a fugit și este căutată.
ACTUALIZARE 19.13. Premierul spaniol a anunțat convocarea Consiliului de miniștri.
ACTUALIZARE 19.07. Sunt cel puțin 20 de răniți, potrivit celui mai recent bilanț.
ACTUALIZARE 19.06. Mai multe publicații spaniole scriu că atacul ar fi fost revendicat de organizația teroristă ISIS, dar autoritățile nu confirmă nici această informație.
ACTUALIZARE 18.58. Sunt cel puțin 2 morți și 10 răniți după ce furgoneta a intrat în mulțime.
Pe de altă parte, luarea de ostatici nu a fost confirmată de autorități.
ACTUALIZARE 18 46. Poliția vorbește despre un atac terorist. Au apărut informații că șoferul furgonetei era înarmat.
Pe de altă parte, potrivit presei, a avut loc și o luare de ostatici la un restaurant din Barcelona, în apropiere de locul în care duba a intrat în mulțime.
ACTUALIZARE 18 35. Sunt cel puțin 5 răniți, potrivit poliției.
Șoferul a fugit, relatează presa din Spania.
Magazinele din zonă au fost evacuate. La fața locului au ajuns zeci de echipaje de poliție.
![]()
![]()
![]()
![]()


