Tentativă de omor a ministrului Apărării din Israel
Serviciile de informaţii israeliene au dejucat o tentativă de asasinare a ministrului Apărării, Avigdor Lieberman. Șase terorişti, membri ai grupării Jihadul Islamic, au fost arestaţi în cursul operaţiunii.

Potrivit autorităţilor israeliene, reţeaua teroristă plănuia să amplaseze o bombă pe traseul convoiului demnitarului şi să o detoneze de la distanţă. Suspecţii cumpăraseră explozibilul necesar pentru realizarea bombei şi luaseră legătura cu anumite persoane din Fâşia Gaza pentru a primi finanţări suplimentare, scrie prime.md.
O altă celulă teroristă anihilată de autorităţi organiza un atac asupra militarilor şi civililor din localitatea Gush Eţion, unde ministrul apărării urma să se deplaseze. Doi dintre cei arestaţi, rezidenţi din Bethleem-ului, au mai fost condamnaţi în trecut pentru implicare în activităţi extremiste, unul chiar pentru plănuirea unui atac armat.
E a doua tentativă de asasinare a lui Lieberman în ultimii ani.


