Tânărul care a asasinat trei copii și doi adulți a fost arestat
Un adolescent de 15 ani, din statul american New Mexico, a împușcat mortal trei copii și doi adulți. Masacrul a avut loc sâmbătă, 19 ianuarie, iar presupusul ucigaș a fost arestat, transmite antena1.ro.

„Ajutoarele de șerif au descoperit mai multe victime și numeroase arme de foc în casă. În acest moment, avem doi adulți și trei copii foarte mici decedați”, a declarat șeriful Dan Houston.
Principalul suspect, un tânăr de 15 ani, a fost arestat la locul crimei. Potrivit anchetatorilor, fiecare victimă a fost împușcată de mai multe ori.
Între armele găsite se află și o pușcă semi-automată, asemenea celor pe care președintele american, Barack Obama, dorește să le interzică pentru americanii de rând. „Se pare că s-au folosit mai multe arme, inclusiv o pușcă de asalt. Totuși, întreaga dinamică a cazului va fi stabilită doar în urma investigațiilor noastre”, a mai precizat șeriful.
Identitatea victimelor și a suspectului nu a fost comunicată oficial. Dar presa locală scrie că printre cei uciși se află un păstor foarte îndrăgit, care era capelanul pompierilor, dar și al închisorii din oraș. Potrivit vecinilor, el locuia împreună cu soția sa și cei patru copii.


