Surpriză neaşteptată! Ce au primit toți pasagerii unui avion
Pasagerii unui zbor al companiei americane Southwest Airlines, cu destinația New York, au avut parte de o surpriză neașteptată din partea unui călător.
Și anume, fiecare dintre ei a primit o bancnotă de 2 dolari, iar motivul este emoționant, scrie unica.ro.
Natalie Gunderson, una dintre pasagerele care se afla la bordul acelui avion, a povestit întreaga întâmplare pe Internet.
„În timpul zborului companiei Southwest către New York, din seara asta, se afla și un bărbat care a primit o bancnotă de 2 dolari de la tatăl lui, când avea 16 ani.
În seara aceasta, bărbatul și-a onorat tatăl și a dat tuturor pasagerilor acestui zbor (aproape plin) câte o bancnotă de 2 dolari, pentru a nu fi niciodată săraci.
El a vrut doar să răspândească iubire. Oamenii buni fac lucruri bune”.


