Stare de alertă: Complot pentru asasinarea președintelui Turciei
Serviciile secrete turce au avertizat constant autoritățile germane despre existența unui complot de asasinare a lui Erdogan în timpul summitului G20, dar autoritățile de la Berlin au asigurat că nu există riscuri.

Serviciile secrete turce au transmis avertismentul Direcţiei germane pentru combaterea criminalităţii (BKA) pe 6 iulie, cu o zi înaintea începerii summitului G20 desfăşurat în oraşul german Hamburg.
"Persoane deghizate în agenţi de poliţie ar putea încerca să comită un atentat vizându-l pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan", avertizau autorităţile turce, precizând că organizatorul complotului era un fost poliţist turc.
Dezvăluirile privind acest avertisment intervin în contextul relaţiilor din ce în ce mai tensionate dintre Ankara şi Berlin. În Germania se află cea mai mare comunitate de imigranţi turci, scrie mediafax.ro.
"Direcţia pentru combaterea criminalităţii (BKA) a introdus aceste date în rapoartele generale de evaluare a vulnerabilităţilor. Dar, la modul general, nu se punea problema producerii unui astfel de eveniment care să îl vizeze pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan", precizează instituţia.
Summitul Grupului ţărilor cele mai dezvoltate (G20) s-a desfăşurat fără incidente de securitate la adresa lui Recep Tayyip Erdogan.


