Soldatul Manning, presupus informator al Wikileaks, cere renunţarea la toate acuzaţiile
Avocaţii lui Bradley Manning, acuzat că ar fi fost informator al Wikileaks, au cerut marţi renunţarea la toate acuzaţiile formulate împotriva acestuia, în cadrul unei audieri preliminare în faţa unui tribunal militar din Fort Meade (Maryland, est), în apropiere de Washington, potrivit Agerpres.

Avocaţii soldatului de 24 de ani şi-au justificat cererea afirmând că acuzarea şi-a încălcat obligaţia de a împărtăşi informaţii importante, iar acest caz ar trebui prin urmare respins.
Procurorii militari au replicat că şi-au îndeplinit această obligaţie şi că, în cazul în care se va stabili contrariul, judecătorul ar putea remedia situaţia creată fără a se ajunge însă la abandonarea celor 22 de capete de acuzare împotriva lui Manning.
Avocaţii tânărului militar ar fi trebuit de asemenea să conteste marţi principala acuzaţie împotriva lui Manning, aceea de 'complicitate cu inamicul', explicând că acesta nu a avut 'intenţii criminale', iar infracţiunea nu a avut loc.
Bradley Manning este acuzat că ar fi transmis site-ului de Internet WikiLeaks, în perioada noiembrie 2009 - mai 2010, documente militare americane despre războaiele din Irak şi Afganistan, precum şi 260.000 de note diplomatice ale Departamentului de Stat al SUA, declanşând o 'furtună' în diplomaţia mondială. El nu a anunţat dacă va pleda sau nu vinovat, iar data procesului său în faţa unei curţi marţiale urmează să fie stabilită.
Dacă va fi găsit vinovat, el riscă închisoarea pe viaţă.


