Ссылка скопирована
Şi-au văzut moartea cu ochii: Motorul unui avion a explodat în zbor
Pasagerii unui avion şi-au văzut moartea cu ochii. La jumătate de oră după ce au decolat din capitala Kârgâzstanului au asistat şocaţi la explozia unuia dintre cele 4 motoare.

Convinşi că acesta este sfârşitul, pasagerii au început să plângă ori să se roage.
Echipajul şi-a păstrat sângele rece şi a întors aeronava pe aeroportul din Bişkek unde aterizarea a avut loc fără probleme. Toţi cei 96 de oameni aflaţi la bord au fost evacuaţi în siguranţă, scrie Digi24.
O expertiză tehnică va stabili ce anume a provocat explozia. Avionul, un model de producţie britanică, aparţine unei companii aeriene din Kârgâzstan care asigură doar curse interne.


