Show inedit la MTV EMA
Show de excepţie la cea de-a 19-a gală MTV Europe Music Awards. Evenimentul s-a desfăşurat la sala Festhalle din Frankfurt, în Germania. Marea câştigătoare este cântăreaţa de muzică country Taylor Swift.
Artista a plecat acasă cu trei premii la categoriile: Best Female, Best Live şi Best Look. Trei trofee a obţinut şi tânărul cântăreţ Justin Bieber. Adolescentul a luat premiile pentru Best Male, Best Pop şi Best World Stage.
Cântăreaţa Carly Rae Jepsen a obţinut două premii la categoriile: Best Song pentru piesa "Call Me Maybe" şi Best Push. Trupa britanică One Direction, de asemenea a obţinut două trofee pentru Biggest Fans şi Best New. Câştigătoarea categoriei Best Alternative este talentata cântăreaţă Lana Del Rey.
Trupa Linkin Park a obţinut premiul pentru Best Rock, cântăreaţa Nicki Minaj a câştigat la categoria Best Hip Hop, iar David Guetta a luat trofeul pentru Best Electronic.
Cântăreţul sud-coreean Psy a susţinut un show inedit pe scenă cu piesa "Gangnam Style", devenită senzaţie în întreaga lume - pentru care a obţinut şi premiul la categoria Best Video. Şi moderatoarea show-ului, Heidi Klum, a dansat alături de Psy. Gazda evenimentului a schimbat mai multe rochii pe parcursul serii. Heidi a purtat şi o ţinută tradiţională germană. Pe scenă au mai urcat cântăreaţa Rita Ora - care a cântat în deschiderea show-ului, trupa No Doubt, dar şi formaţia Muse - care a câştigat 14 premii Grammy de-a lungul timpului. Un moment emoţionant a fost decernarea premiului Global Icon. Regretata cântăreaţă Whitney Houston a fost onorată post-mortem cu acest titlu.


