A decedat actorul originar din R.Moldova, Ilia Oleinicov
Celebrul actor Ilia Oleinikov a murit la un spital din Sankt Petersburg, după o simplă răceală, anterior a trecut cu succes un curs de chimioterapie.
Actorul, compozitorul și realizatorul emisiunii de umor ”Gorodok”, s-a născut la 10 iulie 1947, în Chişinău într-o familie de evrei. ”Când eram mic oraşul îmi părea gigantic, la fel ca Moscova sau New York. Mai târziu mi-am dat seama că totul se cunoaşte prin comparaţie. Tata, mama, sora şi eu trăiam într-o singură odaie, vis-a-vis de casa noastră locuiau nişte rromi”, relata Oleinicov.
În urma casătoriei cu interpreta Irina Oleinicova, a luat numele de scenă Oleinicov, deși pe acte famila poartă numele Cleaver. Împreună au un fiu, Denis Cleaver, solist în trupa ”Ceai v dvoiem”.
A jucat multiple roluri de teatru și film. A realizat mai multe emisiuni de divertisment. Deține titlul ”Artist al poporului” și premiat al festivalului ”Tefi”.
În vara anului 2012, Oleinicov a fost diagnosticat cu cancer. Starea de sănătate s-a agravat în luna octombrie, iar în ultima perioadă a fost în comă.
Funerariile vor avea loc la 15 noiembrie, la Moscova.



